Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că majorarea punctului de pensie a fost prinsă în Ordonanța de Urgență, pentru a fi siguri că intră în vigoare, dat fiind că Legea Pensiilor a fost atacată la Curtea Constituțională.
”Ca să fim siguri, am pus în OUG majorarea punctului de pensie, pentru că Legea Pensiilor a fost atacată la CCR. Eu am făcut un grafic, despre cum au evoluat pensiile. Surpriza a venit din 1 iulie 2017, când am devansat acea indexare cu o majorare mult mai mare decât a fost prevăzut în lege. Pensionarii au primit 1.000 de lei începând din 1 iulie. Dacă am fi continuat cu aceeași măsură a PNL, am fi avut tot 970 de lei valoare punctului de pensile. La 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie este 1.100 de lei. Colegii noștri din opoziție spun că nu avem bani, dar apoi spun că trebuie să mărim pensiile. Sunt declarații în contradictoriu”, a declarat Budăi la Antena 3, potrivit stiripesurse.ro.
Ministrul a mai afirmat că de la 1 ianuarie există trei categorii de salarii minime: pentru construcții, pentru studii superioare și pentru studii medii.