Mihai Seplecan, demis de la conducerea Consiliului Județean Cluj

Mihai Seplecan, demis de la conducerea Consiliului Județean Cluj
Foto: gazetadecluj.ro

Mihai Seplecan a fost demis de la conducerea Consiliului Județean Cluj, după șapte luni.

Ironia sorții este că Seplecan a fost demis de aceleași persoane care l-au și ales în funcție, noteză digi24.ro.

Iar motivul este simplu – suspiciunile de falsificare a diplomei de licență emisă de Universitatea Spiru Haret din București. Însă, s-a ținut cont și de atitudinea pe care a avut-o la ultima ședință de plen, când a părăsit sala în mijlocul dezbaterilor.

Seplecan a fost suspendat din funcție în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Cluj, cu 25 de voturi „împotrivă”.

Acesta contestă demiterea sa și spune că e ilegală.

Înlocuitorul său este liberalul Marius Mânzat, votat cu 20 de voturi „pro”.

Tags: