Politică - 27 nov, 20:40
Fostul lider social-democrat Mircea Geoană are planuri pentru un nou partid, susţine surse parlamentare, citate de Mediafax.
Surse parlamentare susţin că fostul preşedinte al Senatului şi-ar fi propus constituirea unui partid care să fie înscris la Tribunal în prima parte a anului viitor, iar până în martie să aibă grupuri parlamentare proprii.
Geoană speră ca la noua formaţiune să adere 20-25 de parlamentari, deputaţi şi senatori. Totodată, la noua formaţiune este prevăzut să adere patru sau cinci preşedinţi de Consilii judeţene.
Formaţiunea politică va fi una de centru, au mai arătat sursele politice.
Mircea Geoană a fost exclus din PSD, în această săptămână şi revocat din funcţia de preşedinte al Senatului.