Nicușor Dan, a confirmat public că urmează să se căsătorească cu partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru. Candidatul independent la alegerile prezidențiale a spus că doreşte să facă acest lucru „într-un moment de linişte”.
În cadrul unei dezbateri de la România TV, în care contracandidatul său, George Simion, a lipsit, Nicuşor Dan a fost întrebat în legătură cu proiectele sale în plan personal.
Nicușor Dan, a declarat că se va căsători cu partenera sa, Mirabela Grădinaru, „într-un moment de linişte”, pentru că „este o chestiune care ţine de familie” şi a dezvăluit că i s-a propus să face acest lucru în campania electorală, dar a refuzat.
„Se va întâmpla. Mi s-a propus să fac lucrul acesta acum repede, în campanie. Am spus nu. E o chestiune care ţine de familie. Se va întâmpla într-un moment de linişte pentru familie”, a declarat Nicuşor Dan la România TV.
Nicușor Dan nu a oferit o dată precisă pentru căsătorie, dar a subliniat că aceasta nu este o decizie de imagine și nu va fi folosită în scop electoral. Este un gest dedicat familiei sale, care, în ciuda angajamentelor sale politice, continuă să joace un rol esențial în viața sa.
Întrebat dacă ar lua în calcul organizarea nunții la Palatul Cotroceni, în eventualitatea unei victorii în alegeri, Nicușor Dan a răspuns tranșant: „Nunta va fi în familie”.