Candidatul independent calificat în turul doi al alegerilor, Nicușor Dan, a declarat luni seara în emisiunea “Bună, România”, cu Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu, că întrebarea pentru România, în contextul prezidențialelor, va fi dacă va menține legătura cu statele europene din vest:
“Noi vem un război hibrid al Rusiei în Europa, foarte, foarte clar. Pe de altă parte, față de acest război hibrid avem o atitudine care este foarte activă a țărilor din vestul Europei, a Frenței, a Marii Britanii, a Germaniei. Întrebarea este dacă România rămâne sau nu rămâne partener cu aceste țări sau dacă România își alege un președinte care îl face un fel de oaie neagră a Europei și țările astea care țin Europa în momentul ăsta, inclusiv în chestiuni de securitate vor considera România un partener egal cu ei sau nu”.
Nicușor Dan a mai spus că pericolul rusesc va trebui să fie o temă de dezbatere în campania pentruc el de-al doilea tur al prezidențialelor:
“Din păcate, în campania asta s-a vorbit de foarte multe lucruri colaterale, dar acum în astea două săptămâni pentru că există doar două opțiuni și una dintre ele este narativul rusesc, cred despre asta trebuie să vorbim”.
Nicușor Dan a criticat de asemenea problema deficitului care reflectă o guvernare proastă:
“Noi, anul trecut, România a împrumutat 30-35 de miliarde de euro ca să se echilibreze financiar, ăsta este deficitul pe care România l-a avut anul trecut. Cu cât dobânda cu care te împrumuți este mai mare, cu atât este mai greu să găsești banii ăștia și din an în an să reușești să plătești dobânzile.
Înseamnă toți banii pe care noi am fi putut să îi luăm din PNRR în 7 ani”.