Președintele Nicușor Dan își va publica declarația de avere pe pagina de internet a Administrației Prezidențiale, potrivit unui anunț făcut de șeful statului vineri, în contextul deciziei CCR prin care averile demnitarilor nu vor mai fi publice.
”M-a surprins, probabil că sunt chestiuni care țin de date personale. CCR trebuie să motiveze iar Parlamentul să modifice legea”, a mai spus Nicușor Dan.
CCR a decis, joi, că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților și copiilor.
De asemenea, CCR a declarat neconstituțional, cu două opinii separate, și articolul art. 12, alin. 6: ”Agenția asigură afișarea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 și 2, pe pagina de internet a Agenției, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepția localității unde sunt situate, a adresei instituției care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum și a semnăturii. Declarațiile de avere și declarațiile de interese se mențin pe pagina de internet a Agenției pe toată durata exercitării funcției sau mandatului și 3 ani după încetarea acestuia și se arhivează potrivit legii”.