Opoziția va depune, marți, prima moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, pe tema situației de la UMF Târgu Mureș, potrivit Mediafax.
Moțiunea de cenzură ar urma să fie și prima acțiune parlamentară a Opoziției în actuala sesiune legislativă, care a început la 1 februarie, dată de la care parlamentarii USL sunt în grevă parlamentară.
Liderii USL au anunțat, pe 1 aprilie, că vor depune o moțiune de cenzură, după ce Guvernul Ungureanu a acceptat înființarea liniei cu predare în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş.
Conform articolului 113 din Constituție, Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, cu votul majorității deputaților și senatorilor.