Ludovic Orban, critici puternice după refuzul UDMR de a vota moţiunea: „În spate există probabil nişte negocieri care se vor vedea cât de curând”

Preşedintele PNL Ludovic Orban a criticat în termeni duri decizia UDMR de a nu participa la votul privind moţiunea de cenzură depusă împotriva guvernului condus de Viorica Dăncilă. Acesta afirmă că cel mai probabil în spate există anumite înţelegeri ce vor ieşi la iveală.

„După decizia UDMR, normal că situaţia (privind numărul voturilor – n.r.) este modificată. Sunt surprins de decizia UDMR, sunt convins că în spate există probabil nişte negocieri care se vor vedea cât de curând. (…) Am conştiinţa datoriei împlinite. PNL a făcut ceea ce trebuia, am depus moţiunea de cenzură într-un moment în care numai pentru parlamentarii puterii nu este clar că acest guvern trebuie să cadă şi că sistemul de putere Dragnea trebuie să se prăbuşească. În cazul în care moţiunea de cenzură nu va întruni numărul de voturi necesar, vom continua bătălia pe toate fronturile, cu toate armele pe care le avem la dispoziţie”, a precizat liderul liberalilor.

Ludovic Orban a spus că, în cazul în care moţiunea de cenzură nu va fi adoptată, până în toamnă numărul nemulţumiţilor din majoritatea parlamentară va creşte.

„Sentimentul meu este că funia se apropie de par, cum ar veni, şi că sfârşitul lui Dragnea este aproape. Chiar dacă la această moţiune nu se manifestă toţi nemulţumiţii din partidele majorităţii parlamentare, sunt convins că nemulţumirea va creşte şi de asemenea sunt convins că vor prinde mai mult curaj şi se vor manifesta în sesiunea parlamentară din toamnă (în favoarea unei noi moţiuni de cenzură – n.r.)”, a adăugat el.

Orban a afirmat că va merge cu cererea de demitere a lui Liviu Dragnea şi la parlamentarii PSD pentru a le vedea reacţia.

„Nu ştiu dacă o să prindem deputaţi din majoritate, pentru că se pare că ordinul de zi pe unitate este să nu îi lase să voteze, să îi ţină departe de urnele de vot, pentru ca nu cumva unii dintre ei să pună bilele aşa cum trebuie”, a declarat el.

Ultima oră
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată