Parlamentarii își modifică statutul. Deputații și senatorii primesc câte 35.500 de lei, sume forfetare

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc, luni, de la ora 11:30, pentru a stabili o şedinţă de plen comun în scopul aprobării unor modificări legate de diurne și cheltuielile de cazare.

Un parlamentar încasează lunar, dincolo de alte beneficii financiare, precum indemnizație, diurnă, cheltuieli de cazare și transport etc., suma de 35.500 de lei pentru cheltuieli forfetare. Conform legii, el trebuie să justifice cu documente, doar jumătate din această sumă. Pentru cealaltă jumătate este suficient să depună o declarație pe propria răspundere.

Potrivit unui anunţ al Camerei Deputaţilor, birourile permanente ale celor două camere se reunesc într-o şedinţă, în format online. Conform sursei citate, se propune modificarea modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Proiectul va fi introdus în ședința comună de plen, programată la ora 14.00, și are în vedere o serie de modificări legate de diurne și cazarea parlamentarilor.

Proiectul aflat în discuție vine la câtva timp după scandalul provocat de dezvăluirile conform cărora, 12 parlamentari beneficiază de cheltuieli pentru cazare, deși dețin direct sau prin membri ai familiei, locuințe în București. În acest context, fostul șef al Camerei Deputaților, Ciprian Șerban a propus un proiect de modificare a statutului astfel încât parlamentarii care au proprietăţi în Bucureşti, inclusiv soţiile acestora, nu vor mai beneficia de sumele pentru decontarea chiriilor.

Conform datelor oficiale, la alegerile de la finalul anului 2024, au fost aleși un număr total de 465 de parlamentari. Este vorba despre 134 de senatori și 331 de deputați

Un parlamentar primește 35.500 de lei lunar sume forfetare

Pe lângă salariul de bază, care se ridică la 11.000 de lei net, un parlamentar, fie că este deputat sau senator, beneficiază de diferite sume prevăzute de statutul Deputaților și senatorilor, Legea nr. 96/2006, modificată și actualizată. Pe lângă sumele pentru chirie, parlamentarii care nu locuiesc în București și Ilfov beneficiază și de o diurnă de deplasare, pe zi, de 2% din indemnizaţia lunară brută. Conform Europa FM, valoarea acestei diurne ajunge la 753 de lei pe zi.

În plus, parlamentarii mai primesc, lunar, încă 35.500 de lei, sub formă de sume forfetare, destinate diferitelor cheltuieli, în baza Hotărârii Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului Numărul 5/2013, actualizată. Aleșii neamului trebuie să justifice, cu documente, doar jumătate din sumale cheltuite, adică 17.750 de lei pe lună. Pentru cealaltă jumătate este suficient să completeze o declarație pe propria răspundere.

Conform statutului banii trebuie cheltuiți pentru diferite activități, de la promovare pe reţelele de socializare, la organizare de evenimente, conferinţe, plata unor consultanți sau a unor cursuri de formare profesională.

Mai mult, statutul prevede dacă cei 35.500 de lei nu sunt cheltuiți în totalitate, într-o lună, suma rămasă se reportează pentru perioadele următoare, până la finalul mandatului. Practic este o invitație la risipă pe bani publici.

Model declarație cheltuieli forfetare
Ultima oră
20:57 - Programul Rabla primește bani în plus în 2026. Ministerul Finanțelor majorează bugetul AFM cu 100 de milioane de lei
20:56 - Cine ar trebui să facă noul guvern? Negoiță (PSD): „Cine a spart geamul trebuie să pună altul în loc, așa dictează bunul simț” / Întrebat despre relația bizară PSD-AUR: „Suntem în zona de ridicol” (VIDEO)
20:50 - ONU avertizează asupra unei posibile crize alimentare globale. Cum poate afecta Strâmtoarea Ormuz prețurile alimentelor
20:37 - Robert Negoiță (PSD) explică de ce i-a luat apărarea lui Bolojan: Eu cred cu tărie că România are nevoie de reforme (VIDEO)
20:24 - România și Polonia își întăresc legătura economică. Mircea Abrudean vorbește despre investiții cu impact real
20:14 - Robert Negoiță (PSD): Eu n-am înțeles prea bine de ce a fost dat jos Bolojan. Cei care au votat moțiunea de cenzură sper că au și un plan acum (VIDEO)
20:11 - România marchează Ziua Eroilor prin ceremonii militare și religioase. Cum vor avea loc manifestările din București și din țară
19:59 - Bucureștiul schimbă regulile pentru evenimentele private. PMB vrea mai puține blocaje și festivaluri mai bine organizate
19:49 - Tanczos Barna, dezvăluiri despre formarea Guvernului Bolojan: „Nu era nimeni care să vrea să fie premier și să evite dezastrul bugetar. A acceptat Bolojan. De ce să renunțe acum?”
19:27 - STB cumpără 46 de tramvaie noi şi 100 de troleibuze articulate. Când vor intra în circulație noile investiții