PDL anunţă că şedinţa de duminică a Colegiului Director va avea loc „fără prezenţa presei"

PDL anunţă că şedinţa de duminică a Colegiului Director va avea loc „fără prezenţa presei"
Foto: gandul.info

Într-un comunicat emis vineri, PDL anunţă că şedinţa de duminică a Colegiului Director al partidului va avea loc fără prezenţa reprezentanților presei, urmând că după întâlnire să fie organizată o conferinţă de presă.

Potrivit anunțului, ora conferinței va fi anunțată „în timp util”.
Duminică, 17 iunie, la sediul central al PDL din Aleea Modrogan nr. 1 va avea loc o conferinţă de presă, urmare a şedintei Colegiului Director Naţional al partidului. Şedinţa Colegiului Director al PDL se va desfăşura la Palatul Parlamentului, începând cu ora 17.00, fără prezenţa presei„, se arată într-un anunţ al partidului, citat de Mediafax.

În şedinţa de duminică, membrii PDL vor stabili calendarul pentru alegerea unei noi conduceri a partidului. Joi, Emil Boc şi toţi membrii BPN şi-au depus demisiile de la conducerea formațiunii.