PNL, în mijlocul unui nou SCANDAL: Decapitările cerute de Ludovic Orban zguduie organizația București

Revoltă în PNL, după ce Ludovic Orban a decis excluderea din partid a lui Daniel Zamfir și a lui Florin Alexe.

Potrivit unor informaţii obţinute de News.ro, pe grupurile de WhatsApp ale PNL Bucureşti circulă o petiţie online de susţinere a lui Alexe şi a întregii conduceri a filialei Sector 3 pentru revenirea în funcţii.

„În cadrul ultimei şedinţei BEX al PNL s-a propus demiterea Preşedintelui şi dizolvarea Biroului Politic de Sector din cauza unor presupuse colaborări cu PSD Sector 3 şi cu Robert Negoita. Propunerea urmează a fi votată în cadrul următorului BPN al PNL”, se arată în petiţia iniţiată online. „Florin Alexe este Preşedinte al PNL Sector 3 din anul 2009, conducând de atunci una dintre cele mai active şi puternice filiale ale PNL din toată ţara. A fost Preşedintele Tineretului Naţional Liberal timp de 6 ani, perioadă în care acesta a fost recunocunosut că fiind cea mai puternică organizaţia politică de tineret din ţara, fost Deputat în Parlamentul României şi iniţiator al Legii Împotrivă Risipei Alimentare şi Legii Centenarului, liberal convins, om de echipă, un bun manager şi un coleg de nădejde”, se mai arată în aceiaşi sursă.

De asemenea, în textul petiţiei este solicitat ajutorul “tuturor colegilor de bună credinţa să se alăture iniţiativei”.

„Solicităm tuturor colegilor de bună credinţa să se alăture iniţiativei noastre şi să sprijinim împreună o echipă neîndreptăţită de acuzaţii nefondate. De asemenea, solicităm colegilor care au putere decizionala în BPN al PNL să asculte argumentele care vin în apărarea filialei PNL Sector 3 şi să voteze în consecinţă!”, mai scrie în text.

Ultima oră
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată