Președintele CCR, Augustin Zegrean: Curtea a constatat că referendumul nu a avut cvorum

Președintele CCR, Augustin Zegrean: Curtea a constatat că referendumul nu a avut cvorum
Foto: cronicaromana.ro

Președintele Curții Constituționale (CCR), Augustin Zegrean, a declarat, marți, că instituția pe care o conduce a constatat că referendumul a fost valid din punctul de vedere al organizării, însă nu a întrunit cvorumul necesar, arată Mediafax.

A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul„, a spus Zegrean.

Acesta a precizat că Traian Băsescu își va relua toate atribuțiile de șef al statului. Decizia a fost luată cu o majoritate de șase la trei.

Vezi AICI mai multe detalii despre invalidarea referendumului.

Ultima oră
23:55 - O tânără, condamnată în Franța pentru că a falsificat 20 de certificate pentru COVID-19
23:53 - WhatsApp, noi funcții. Cum vrea compania să facă bani de pe urma utilizatorilor și ce impact are asupra intimității
23:24 - Cseke Attila: Nu o să ne întoarcem la situația în care marea majoritate a activităților au fost închise. Acum există o anumită predictibilitate (VIDEO)
23:10 - Ludovic Orban: Chiar în varianta în care Cîțu câștigă Congresul, nu va mai rezista foarte mult în funcția de prim-ministru
23:05 - Povestea orașului din Ungaria, unde dansul tango a fost interzis timp de 100 de ani
22:57 - Marcel Ciolacu: O să vedeți ce se pupă Dan Barna și Florin Cîțu după ce trec congresele. Ați văzut câine plecând de la măcelărie!? / Le cerem de fiecare dată să treacă „Fără penali în funcții publice”
22:44 - Florin Cîțu, despre înțelegerile cu Ludovic Orban: „S-a spus doar atât, că dacă voi candida la președinția PNL mă va contracandida”
22:32 - Președintele Klaus Iohannis, discuție cu secretarul general al OIF despre colaborarea în domenii precum educația și cercetarea
22:29 - Ludovic Orban: Președintele României nu poate constituțional și nici moral să manifeste parti-pris pentru un candidat sau altul. Ar genera efecte profund nocive atât în PNL, cât și în opinia publică
22:12 - Florin Cîțu, despre creșterea prețului la energie electrică: Vom avea grijă ca această creștere a prețurilor la energie să nu impacteze foarte mult cetățenii (VIDEO)