După ce a apărut informația că în ședința liberalilor de luni de la Vila Lac liderii PNL au respins o rezoluție prin care să se delimiteze clar de AUR, PSD iese la atac. Și acuză PNL că trădează coaliția în favoarea oamenilor lui Simion.
După apariția stenogramelor din ședința PNL, în care Ilie Bolojan ar fi evitat să respingă ferm o eventuală colaborare cu AUR, PSD a reacționat prin vocea lui Victor Negrescu, prim-vicepreședinte al partidului.
„Am citit cu indignare stenogramele apărute în presă din ședința PNL în care Ilie Bolojan a refuzat să respingă cu fermitate o alianță cu AUR. Dacă este așa, acest tip de comportament dovedește faptul că nu se înțelege responsabilitatea acestei guvernări pro-europene și se joacă, în mod necuvenit, cu interpretările.
După modelul popularilor europeni care dau lecții de morală la București și votează cu extremiștii în Parlamentul European, liderul PNL nu înțelege că orice colaborare națională cu extremiștii îi potențează și afectează credibilitatea României.
De altfel, nu l-am văzut prea des pe Ilie Bolojan sancționând derapajele liderilor AUR. Colaborarea din Parlament cu AUR pentru a bloca Pachetul de Solidaritate ridică, deja, mari semne de întrebare.”, a spus Victor Negrescu, citat de stiripesurse.ro.
„Înainte să adopte rezoluții despre PSD, poate ar fi oportun ca PNL să adopte o rezoluție clară prin care respinge orice alianță națională cu AUR.”, mai spune prim-vicepreședintele PSD.
Dar ce nu spun cei din PSD. Nu spun că până la pachetul de solidaritate, unde AUR s-a abținut, oamenii lui Simion au blocat într-o mare veselie toate amendamentele liberalilor și le-au votat cu frenezie pe cele ale PSD, în comisiile de buget-finanțe înainte de adoptarea legii bugetului în plenul Parlamentului.
Nu mai spune PSD cum a votat moțiunea simplă depusă de AUR împotriva Dianei Buzoianu, ministra Mediului.
Acum, însă PSD vrea să se răzbune pe Simion tocmai pentru faza cu pachetul de solidaritate, pentru că Sorin Grindeanu nu se aștepta la o așa umilință din partea AUR. Și brusc și-a dat seama că AUR e un partid extremist și că face rău imaginii Guvernului pro-european pe care susțin acum PSD-iștii că o apără.
Dar să nu uităm, cât de mândru era Sorin Grindeanu când anunța că PSD renunță la ideea de „partid progresist„.