Deși înainte de alegeri susținea că se va retrage din viața politică, Radu Mazăre a afirmat marți că își va continua mandatul de primar la Constanța, precizând că nu a afirmat că va demisiona dacă nu iese Victor Ponta președinte.
„Nu am spus că demisionez dacă nu iese Ponta. Eu am spus că dacă sistemul rămâne în continuare la fel mă gândesc să renunț. Decizia de a renunța la funcția de primar o voi lua eu singur, nu adversarii politici, atunci când cred eu de cuviință. Sau pot să o mai ia cetățenii la alegeri”, a declarat Radu Mazăre, precizând că e o opțiune personală la care se gândește.
În luna septembrie, Mazăre le-a spus membrilor PSD Constanța că dacă nu iese Victor Ponta președinte oamenii vor trăi cu teamă în suflet și că el nu mai stă, fără a preciza dacă renunță la administrație, la politică sau pleacă din țară.
„Dacă nu iese Ponta, vom trăi în aceeași țară și vom trăi în același mod de a pune problema și cu aceeași teamă în suflet. Eu unul am declarat-o public și o spun și acum, dacă nu iese Ponta și nu se schimbă modul de a vedea lucrurile, sănătate, nu mai stau. Nu mai stau pentru că nu mai am satisfacții, nu mai stau pentru că nu văd de ce trebuie să stau patru zile pe săptămână cu avocații. Am ședință dimineață cu avocații, am ședință la prânz cu avocații”, a declarat Mazăre. (Detalii AICI)