Tăriceanu, despre decizia RADICALĂ a Comisiei Europene: Nu e obligatoriu să luăm „lumină” de la Bruxelles

Călin Popescu Tăriceanu a reacționat la decizia Comisiei Europene privind bugetul pentru perioada 2021-2027 și faptul că fondurile europene ar putea fi condiţionate de independenţa justiţiei și a transmis că nu este obligatoriu să luăm „lumină” de la Comisia Europeană în orice privinţă.

De asemenea, președintele Senatului a specificat că el a văzut mai multe rapoarte MCV care dovedeau “o slabă informare”, făcând referire la referitor la criticile venite de la Bruxelles pe legile justiţiei, informează Hotnews.

„Nu ştiu, puteţi să întrebaţi Comisia. Vreau să fac o observaţie. Există de foarte multe ori tendinţa în România de a considera o afirmaţie făcută de către Comisia Europeană ca adevărul absolut. Să ştiţi că la Comisia Europeană lucrează funcţionari, unii de foarte bună calitate fără îndoială, şi care au şi ei dreptul să greşească şi să se înşele. Problema este dacă cei care lucrează la Uniunea Europeană fac aceste analize în mod corect, obiectiv, cu bună credinţă sau nu. În trecut am văzut de foarte multe ori rapoarte, mă refer la rapoartele MCV, care dovedeau o slabă informare şi i-am spus-o şi preşedintelui Juncker, şi prim-vicepreşedintelui Timmermans. Le-am spus tuturor – nu sunt corect făcute rapoartele, nu sunt obiective, nu sunt bazate pe informaţii, sunt propagate diverse informaţii din spaţiul public care nu au niciun fel de suport adevărul. Acest lucru cred că România poate să-l spună foarte tranşant şi să discutăm. Am şi discutat în acest sens cu reprezentanţii Comisiei, mă refer atât la preşedintele Comisiei, cât şi la primul vicepreşedinte şi le-am spus aceste lucruri foarte direct şi cred că relaţia trebuie pusă nu într-un raport de subordonare. România este una din ţările membre ale Uniunii Europene care contribuie la construcţia europeană, Comisia Europeană este un instrument care ne ajută ca să ne armonizăm punctele de vedere, dar nu este cel de la care trebuie să luăm obligatoriu lumină în orice privinţă. Trebuie să ne spunem punctul de vedere argumentat, obiectiv şi trebuie să se ţină cont de el”, a susținut Tăriceanu.

Anterior, Comisia Europeană a propus, oficial, printr-o decizie fără precedent, „restrângerea accesului la fondurile UE” pentru ţările membre care încalcă statul de drept, cu aplicare din următorul cadru financiar multianual, 2021-2027, potrivit unui comunicat de presă al Reprezentanţei forului comunitar la Bucureşti.

Ultima oră
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată