Președintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul de promulgarea a legii prin care se elimină prescripția răspunderii penale şi a pedepselor în cazul infracţiunilor de omor comise cu intenţie, de genocid, contra umanităţii şi de război, relatează Mediafax.
Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor pe 28 februarie.
Legea prevede eliminarea prescripţiei pentru răspunderea penală în cazul infracţiunii de omor – comisă cu intenţie (directă sau indirectă) – în varianta simplă şi în formele sale agravate – şi în cazul infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea victimei.
Proiectul mai prevede şi eliminarea prescripţiei pedepselor în cazul infracţiunilor de omor şi completarea textelor de lege care prevăd şi imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război.