Tudor Ionescu, cunoscut publicului larg după ce a avut o idilă cu Oana Zăvoranu, a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că demisionează din funcția de de viceprimar al Capitalei, informează B1 TV. Acesta susține că aluat decizia de a părăsi funcția din cauza campaniei mediatice care a fost declanșată împotriva sa.
”Văzând campania mediatică declanșată împotriva mea pe considerente ce țin exclusiv de sfera vieții mele private, din urmă cu mai bine de cinci ani, am luat decizia de a demisiona din funcția de viceprimar al municipiului București. Am câștigat această funcție cu sprijinul colegilor mei din ALDE, cât și al PSD, fiind ales pe lista ALDE a Consiliului General de către cetățenii Bucureștiului și țin să le mulțumesc tuturor”, a anunțat cel cunoscut în lumea mondenă drept Tudy.
”Ca liberal, cred atât în separarea sferei publice de cea privată, cât şi în faptul că judecata politică trebuie să aibă loc în zona politicului, luând în calcul exclusiv elemente de ordin politic. Un episod de viaţă privată din trecutul meu, o greșeală, un episod ce nu a devenit cunoscut decât prin indiscreţia altora şi care nu a produs niciun fel de prejudicii unor terţi, nu poate și nu ar fi trebuit transformat într-un obstacol în calea unei cariere publice. Aceasta s-ar fi cuvenit a fi măsurată numai prin rezultatele ei publice. Nu cred că într-o societate liberă şi democratică cineva poate fi stigmatizat definitiv şi descalificat de la orice funcţie publică, din pricina unei întâmplări din sfera intimă”, a mai transmis Tudor Ionescu.
Acesta mai precizează că a ajuns la concluzia că percepțiile din lumea virtuală par să aibă mai multă greutate decât studiile universitare solide, experiența administrativă și politică.
”Constat însă că percepțiile din lumea virtuală par să aibă mai multă greutate decât realitatea. Realitate bazată pe studii universitare solide la una dintre cele mai prestigioase universități europene, realitate bazată pe experiența administrativă dobândită ani la rând în aparatul de lucru al Parlamentului European și experiență politică acumulată în organizarea de partid și a campaniei electorale, toate desfășurate în cadrul mișcării liberale”, a mai spus Tudy.
Tudor Ionescu a mai precizat că nu își dorește ca atacurile la persoana sa să afecteze echipa din care face parte și dăasigurări că renunțarea la funcția de viceprimar nu înseamnă abandonarea dorinței de a vedea o Capitală ma bună pentru cetățeni.
”Am luat această decizie pentru că nu-mi doresc ca atacurile la persoana mea să afecteze echipa din care fac parte. ALDE este continuatorul liberalismului în România și reprezintă viitorul întrucât, în ALDE, fiecare membru își poate construi viitorul. Depinde doar de el acest lucru.
Renunțarea la funcția de viceprimar nu va însemna abandonarea dorinței mele de cetățean care dorește să vadă un București mai bun pentru locuitorii săi, de tânăr român care s-a întors în patria sa România, pentru a-și aduce modesta contribuție la progresul ei. Voi demonstra de ceea ce sunt capabil prin proiectele pe care le voi realiza, iar cei ce doresc să mi se alăture, vor putea sa contribuie la materializarea lor”, se mai arată în comunicatul citat.