Un europarlamentar german critică poziția Guvernului de la Berlin față de aderarea României și Bulgariei la Schengen

Un europarlamentar german critică poziția Guvernului de la Berlin față de aderarea României și Bulgariei la Schengen

Europarlamentarul german Rebecca Harms, din grupul ecologiştilor, a criticat, joi, poziţia ministrului german de interne, Hans-Peter Friedrich, faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, după cum semnalează postul public de radio de la Berlin.

Corupţia constituie „o problemă nu numai în Bulgaria şi România. ‘Avem probleme cu acest lucru şi în alte state. Întregul concept de stat de drept nu corespunde încă idealului european. Nu este de neglijat nici tema protecţiei minorităţilor din aceste ţări, astfel că şi acest subiect priveşte Germania, prin prisma discuţiilor asupra romilor. Însă toate aceste probleme, pe care nu le putem soluţiona pe deplin, nu se ameliorează dacă suspendăm Schengen şi cerem să se arate paşapoartele la frontiere. Aceste probleme se ameliorează numai prin eforturi comune, europene, alături de politicile interne ale ţărilor în care ele apar”, a declarat europarlamentarul german.

„Îi reproşez ministrului Friedrich în special faptul că s-a folosit de opoziţia referitoare la Schengen, aşa cum înaintea lui au făcut-o, de exemplu, Berlusconi, când încă mai avea responsabilităţi în Italia, sau chiar Sarkozy, când încă răspundea pentru Franţa. Îi reproşez că a abuzat de acest subiect ca să sugereze, în plan politic, că aceste probleme pot fi abordate în anumite state ale UE, dacă se blochează Schengen”, a declarat ea.

În privinţa chestiunii complementare aduse în discuţie de declaraţiile ministrului Friedrich, privitoare la migraţia romilor, la problemele ce trebuie rezolvate în ţările de origine, la faptul că adaosul de sărăcie în interiorul sistemului german de asistenţă socială nu va ajuta pe nimeni, şi că, pe de altă parte, există suficiente programe europene pentru aceste rezolvarea acestor dificultăţi în ţările de origine, europarlamentarul german a ţinut să spună că aceste programe destinate integrării romilor nu sunt deocamdată foarte reuşite, informează Agerpres.

„Însă până acum, dacă ştiu eu să interpretez bine datele din Germania, asta nu a făcut ca romii să devină o problemă deosebită pentru sistemul social de asigurări sociale. Dimpotrivă”, a precizat ea, „datele oficiale pe care le avem arată că numai o parte infimă dintre românii şi bulgarii din Germania au dreptul la ajutoare sociale”.

În privinţa securizării graniţelor externe ale României şi Bulgariei, care, în eventualitatea aderării la spaţiul Schengen, ar deveni şi frontiere externe ale UE cu state terţe, inclusiv ţări ale fostului bloc sovietic, europarlamentarul german consideră că discuţia este condusă foarte „nedrept şi cu o idee principală falsă”.

„Dacă România şi Bulgaria pot asigura apărarea graniţelor externe potrivit condiţiilor cerute în Schengen, atunci nu li se mai poate refuza intrarea în acest spaţiu. Iar dacă interpretez corect informaţiile furnizate de Comisia Europeană, aceste graniţe exterioare ale acestor ţări sunt chiar mai bine apărate decât era anterior cortina de fier între est şi vest”, a precizat ea.

De altfel, europarlamentarul german a ţinut să mai arate şi că „putem discuta despre corupţie, stat de drept sau sărăcia extinsă sau situaţia gravă a romilor – şi aceste subiecte trebuie discutate. Însă nu trebuie sugerat că, odată cu blocarea intrării în Schengen, situaţia în aceste domenii se va îmbunătăţi câtuşi de puţin”, a mai spus Rebecca Harms.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe