Vasile Blaga, audiat ca martor la DNA, în dosarul Elenei Udrea

Vasile Blaga, audiat ca martor la DNA, în dosarul Elenei Udrea
Foto: gandul.info

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că nici el și niciunul dintre liderii fostului partid PDL nu au participat la discuții privind sponsorizarea campaniei partidului în 2012 cu 5 milioane de dolari sau euro, iar banii nu au fost aduși la partid.

Aceste precizări au fost făcute în timpul audierii la DNA a lui Blaga și a altor lideri ai fostului partid PDL, în calitate de martori, în dosarul Elenei Udrea, conform mediafax.

„Oricare cetăţean al acestei ţări, când sunt suspiciuni de acest fel şi nu cred că sunt suspiciuni, a fost o declaraţie a doamnei Udrea că ar fi ştiut conducerea PDL în campania pentru alegeri locale din 2012, că în primăvara sau în toamna anului 2012 ar fi primit o anumită sponsorizare de 5 milioane de euro sau dolari la PDL. Niciunul dintre colegii mei pe care i-am văzut că au făcut declaraţii şi nici eu nu am participat niciodată la o astfel de discuţie şi aceşti bani nu au fost aduşi la partid. Lucrurile sunt foarte clare”, a spus Vasile Blaga.

Blaga și lideri ai fostului PDL au fost audiați în dosarul Elenei Udrea, care este suspectată că ar fi finanţat campania electorală din 2012 a PDL cu bani primiţi de la Bogdan Buzăianu, în schimbul asigurării derulării unui contract al firmei controlate de omul de afaceri cu Hidroelectrica.