Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului (VIDEO)

Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului (VIDEO)
Foto: B1 TV

Fostul premier Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului, prin votului dat marţi în şedinţa de plen reunit a celor două Camere ale Parlamentului.

Acesta a fost ales în funcție cu 306 voturi „pentru” și două voturi „împotrivă”.

Acesta a declarat că va depune jurământul de învestitură după ce își va da demisiile din celelalte funcții pe care le mai deține, la diferite asociații.

„Sunt tot soiul de termene, prevăzute în diverse legi, privind incompatibilităţile şi conflictul de interese şi, pentru a nu da prilejul cuiva să spună că există cea mai mică posibilitate de interpretare, voi depune jurământul şi îmi va începe, efectiv, mandatul, după ce voi lichida absolut ocice posibilitate de interpretare”, a explicat Victor Ciorbea.
El a mai precizat  că, în acest moment, este în conducerea unei fundaţii şi a unei asociaţii. „Sunt nişte mărunţişuri. Evident, sunt avocat şi trebuie să mă suspend din avocatură”, a menţionat Ciorbea. El a precizat că într-o săptămână, maximum zece zile, va face aceste demersuri, înainte de depunerea jurământului.

Acesta a fost propus pentru această funcţie de grupurile parlamentare ale PSD din Parlament. Mandatul său va fi de cinci ani de la data numirii, putând fi reînnoit o singură dată.

Membrii Comisiilor juridice din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat, luni, în şedinţă comună, candidatura lui Victor Ciorbea pentru funcţia de Avocat al Poporului.

Victor Ciorbea, ales Avocat al Poporului