Fostul premier Victor Ponta critică în termeni extrem de duri modul în care a fost organizat Congresul extraordinar al PSD de sâmbătă.
Ponta susţine că, prin ceea ce s-a întâmplat sâmbătă, „s-a pus capăt brutal exerciţiului democratic” reprezentat de votul liber şi că PSD a fost acum capturat de „Grupul de le Teleorman”.
Fostul premier mai afirmă că Nicolae Bănicioiu şi Ecaterina Andronescu au „fost singurii care au avut curaj să spună ceea ce gândeau”, motiv pentru care au fost „sancționați brutal”.
„PSD a fost capabil să organizeze și în 2005 și în 2010 Congrese deschise, cinstite, cu vot democratic – și a respectat rezultatul (chiar dacă foștii lideri au pierdut cu acele ocazii)! Și asta a dovedit capacitatea de regenerare în momente dficile și mentalitatea democratică.
Acum PSD a fost capturat de Grupul de le Teleorman – Sâmbătă s-a pus capăt brutal acestui exercițiu democratic absolut necesar pentru un Partid care este votul liber – dacă la tine în curte furi voturi și bagi pumnul în gură celor care au ceva de spus cum te vei raporta la restul societății?!?!
Nicu Bănicioiu și Ecaterina Andronescu au fost singurii care au avut curaj să spună ceea ce gândeau 90% din cei din Sala Palatului – și au fost sancționați brutal pentru asta!
Cine rămâne alături de Dragnea pentru funcții și avantaje este complicele lui!
Sunt mulți cei care gândesc la fel ca și Nicu sau Cati Andronescu – lăsați teama și iubirea pentru funcții și spuneți ceea ce așteaptă de la voi cei care v-au votat!”, a scris luni Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook.