Premierul Victor Ponta a declarat că scopul vizitei pe care o va efectua în Germania luni și marți, unde se va întâlni cu Angela Merkel, are ca scop revenirea relațiilor bilaterale la nivelul de dinaintea crizei politice pe care a traversat-o România în vara anului trecut.
„În mod sigur, vizita din Germania are ca scop o revenire a relaţiilor bilaterale la un nivel care a existat în anii trecuţi şi care anul trecut, în 2012, în urma crizei politice din România, a suferit o perioadă de îngheţ, ca să spun aşa. Acesta este scopul principal. Dar dacă vorbim de politici publice la nivel naţional şi european, lucrurile sunt într-o continuă evoluţie şi nu sunt divizate în alb şi negru, cine-i cu socialiştii şi cine-i cu creştin-democraţii. De altfel, am participat în urmă cu câteva săptămâni la un eveniment care, cel puţin pentru mine, a fost cel mai spectaculos eveniment politic din cariera mea: 150 de ani de la înfiinţarea SPD-ului, la care a fost cancelarul! A fost pentru mine o lecţie de politică de nivel înalt extraordinară„, afirmă Ponta.
Premierul mai spune că dorește ca România să aibă din nou un parteneriat strategic cu Germania și că va asigura Berlinul că dincolo de bătăliile politice interne, drumul României este cel european și transatlantic, relatează Mediafax.
„Vreau să încurajez continuarea investiţiilor germane în România şi să spun că România , având acum stabilitate politică, e din nou un partener esenţial pentru Germania în regiune. Şi când vorbesc de regiune mă refer la Moldova, mă refer la Balcanii de Vest, mă refer la tot ce avem în jurul nostru„, completează Ponta.
Șeful Executivului mai spune că România ar trebui să se coordoneze cu Germania referitor la politicile economice și sociale la nivel european.