Viorica Dăncilă a declarat că nu a vorbit cu Liviu Dragneaîn ziua în care acesta a ieşit din închisoare, informează Agerpres.
„Nu, nu am vorbit cu domnul Dragnea”, a răspuns Dăncilă, întrebată pe acest subiect.
Conducerea penitenciarului Rahova a fost de acord ca fostul șef PSD să fie eliberat pentru 24 de ore. Dragnea a ieșit din închisoare joi în jurul prânzului și s-a întors vineri, la ora 11.00.
Șeful atelierului auto din Rahova a susținut că Liviu Dragnea și-a respectat programul, a muncit și nu a avut conflicte cu alți deținuți. Fostul lider PSD a primit avizul pozitiv al comisiei speciale din penitenciar, iar acesta a fost ulterior semnat de directorul închisorii.
Liviu Dragnea ispășește o condamnare la 3 ani și 6 luni de închisoare, primită în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.