O copilă de 7 ani, lovită pe trecerea de pietoni. Cum s-a petrecut totul

O copilă, în vârstă de doar șapte ani, a fost lovită pe trecerea de pietoni, în timp ce traversa strada, regulamentar. Incidentul a avut loc în Suceava, iar cel care a accidentat-o este un tânăr, în vârstă de 19 ani.

Fetița se afla cu bicicleta, însă mergea pe lângă ea. În acest timp, șoferul nu a oprit la trecerea de pietoni semnalizată și astfel a lovit-o pe fată, pe care a aruncat-o pe stradă.

Cum au acționat autoritățile

Impactul a fost unul destul de puternic, însă copila s-a ridicat de la pământ și a alergat spre marginea străzii. Scena tulburătoare a fost surprinsă de camera de bord a unui participant la trafic, conform observator news. 

La fața locului s-au deplasat echipaje medicale, care au transportat victima la spital, având mai multe traumatisme. În ceea ce îl privește pe șoferul de 19 ani, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Autoritățile au întocmit un dosar penal.