Țigări de jumătate de milion de lei, ascunse printre dulciuri! Captură de proporții la Giurgiu

Țigări de jumătate de milion de lei, ascunse printre dulciuri! Captură de proporții la Giurgiu
Sursa Foto: Facebook / Poliția Capitalei

Un cetățean bulgar a fost prins de polițiștii de frontieră din Giurgiu cu peste 330.000 de țigarete de contrabandă, ascunse cu grijă printre cutii de dulciuri. Captura a fost realizată în cadrul operațiunii SAFE ZONE, care vizează combaterea traficului ilicit de tutun și a migrației ilegale, potrivit Agerpres.

Controlul a avut loc pe drumul național 5D, la finalul săptămânii trecute, când un microbuz cu numere bulgărești a fost tras pe dreapta. La volan se afla un bărbat de 44 de ani care, oficial, transporta dulciuri către Olanda și Belgia. În spatele ambalajelor inofensive însă, polițiștii au găsit o încărcătură ascunsă cu mare grijă.

Țigări cu timbru bulgăresc, valoare uriașă pe piață

În urma verificării amănunțite, oamenii legii au descoperit 338.500 de țigarete, fără documente de proveniență, toate având timbru fiscal bulgăresc. Marfa fusese ascunsă prin metoda „capac”, plasată între cutiile cu produse legale, pentru a păcăli controlul vizual.

Țigările, cu o valoare estimată la peste 500.000 de lei, au fost confiscate, împreună cu microbuzul folosit la transport, evaluat la aproximativ 200.000 de lei. Întreaga încărcătură a fost dusă în camera de corpuri delicte a Poliției de Frontieră.

Șoferul este acum cercetat pentru deținerea și transportul ilegal de produse accizabile nemarcate sau marcate fals, faptă sancționată sever de legea fiscală din România.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`