Alina Bădic și invitata sa, Ingrid Baciu, au vorbit, în emisiunea „360 de grade”, despre particularitățile anului 2024, și mai ales a lunilor ianuarie și februarie, precum și despre solicitările acestei perioade pentru noi.
„2024 e un an care vine cu un potențial important, cu mare putere. Primele două luni sunt destul de încărcate din punct de vedere astral, luni în care energia e foarte accelerată, dinamică, și luni în care trebuie să ne dăm seama de anumite lucruri, cum să ne poziționăm față de Univers, față de noi înșine. Sunt luni în care se pot deconspira lucruri, putem să aflăm lucruri interesante chiar despre noi înșine. Sunt luni importante și pentru a face tot felul de ritualuri, pentru a ne introspecta, pentru a înțelege ce se întâmplă sau s-a întâmplat cu noi.
Avem și o Lună Nouă peste câteva zile (11 ianuarie – nr.), dar în primul rând trebuie să înțelegem care e energia care ne favorizeză în 2024, strâns legată de energia lui 2023 și chiar și de energia lui 2025.
Cam cum am sfârșit anul 2023 ne dă o informație despre cum trebuie să-l începem pe 2024.
Acest început de an se vrea un început foarte dinamic și foarte consistent energetic”, a explicat Alina Bădic.
La rândul ei, Ingrid Baciu a susținut că 2023 a avut foarte multe descărcări karmice, care nu au presupus recompense, ci reglaje la nivel energetic între om și sine, om și Dumnezeu, om și ceilalți.
„Începutul de an 2024, care oricum e pe elementul foc, e un element foarte important în acest an, atrage atenția… îmi părea chiar foarte rău că vedeam ce s-a întâmplat în Japonia și în anumite locuri ale lumii… Această dinamică a energiei trebuie să-ți dea de înțeles că dacă nu ai înțeles în 2023 să folosești energia vitală așa încât s-o pui în scopul eliminării superficialităților, s-ar putea, din păcate, să nu mai ai timp să faci acest lucru, că dinamica a pornit deja în forță de niște ani.
De prin 2020 trăim într-un portal absolut cosmic pe specie, nu neapărat pe individ, dar și individul e cointeresat în ce se întâmplă”, a explicat Ingrid Baciu.