Traian Băsescu: Iohannis ar fi trebuit obligatoriu să se întâlnească şi cu românii din Ucraina (VIDEO)

Traian Băsescu: Iohannis ar fi trebuit obligatoriu să se întâlnească şi cu românii din Ucraina (VIDEO)
Foto: B1 TV

Vizita preşedintelui Klaus Iohannis în Ucraina ar fi trebuit să aibă ca prim obiectiv problema celor 500.000 români care trăiesc în Ucraina, a declarat, miercuri seara, fostul preşedinte Traian Băsescu.

„O astfel de vizită trebuia să aibă ca prim obiectiv problema celor 500.000 români care trăiesc în Ucraina. O întâlnire cu românii era obligatorie”, a spus Băsescu

El a arătat că românii din Ucraina se confruntă cu probleme legate de educaţia în limba maternă şi nu li se acceptă să deţină atât cetăţenia ucraineană, cât şi pe cea română, existând şi semnale că sunt chemaţi la arme prioritar în această perioadă.

Preşedintele Iohannis a efectuat, marţi, o vizită oficială în Ucraina, în cadrul căreia a avut întrevederi cu omologul Petro Poroşenko, cu premierul Arseni Iaţeniuk şi cu preşedintele Radei Supreme, Volodimir Groisman.

Traian Băsescu: Iohannis ar fi trebuit obligatoriu să se întâlnească şi cu românii din Ucraina