Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a scăpat de arestul la domiciliu: Horea Uioreanu s-a opus eliberării

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu a scăpat de arestul la domiciliu, informeaăz B1 TV. Magistraţii Tribunalului Cluj au decis înlocuirea acestei măsuri preventive cu cea a controlului judiciar. De aceleaşi veşti bune au avut parte şi alţi doi oameni de afaceri judecaţi pentru fapte de corupţie în acelaşi dosar. Interesant este că Uioreanu s-a opus deciziei de eliberare din arestul la domiciliu, probabil pentru că timpul petrecut astfel în locuinţa sa se va scădea dintr-o eventuală condamnare viitoare. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Cluj.

Horea Uioreanu se afla în arest la domiciliu din 12 noiembrie 2014. Atunci, magistraţii Curţii de Apel Cluj au decis înlocuirea arestului preventiv, cu cel la domiciliu, după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a stat şase luni în spatele gratiilor.

Acum, judecătorii Tribunalului Cluj au hotărât să îi ofere mai multă libertate lui Uioreanu, astfel încât să poată să-şi părăsească locuinţa, dar să dea cu subsemnatul la Poliţie din când în când, aşa cum prevede măsura controlului judiciar.

Aceeaşi decizie a fost valabilă şi pentru Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, doi oameni de afaceri judecaţi în acelaşi dosar.

Fostul şef al Consiliului Judeţean Cluj a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani. Cei doi afacerişti sunt judecaţi pentru dare de mită. În acelaşi dosar este cercetatt în stare de libertate şi consilierul judeţean liberal Ioan Petran, tot pentru dare de mită.

Ultima oră
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși