14 persoane au încercat să se sinucidă în primele zile ale sărbătorilor pascale, iar alte 19 au fost victime ale agresiunilor, a anunțat managerul Serviciului de Ambulanță București Ilfov, dr. Alis Grasu.
„În ultimele 24 de ore, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a înregistrat 1.180 de solicitări, dintre care 645 de urgenţe de cod roşu şi galben. Printre aceste urgenţe au fost şi 14 cazuri de tentative de suicid şi 19 agresiuni”, a declarat managerul SABI, citat de Mediafax.
În acelaşi interval au fost înregistrate și 214 cazuri de suferinţe digestive provocate de consumul de mâncare şi 79 de lipotimii şi sincope, peste jumătate provocate de excesul de alcool, a mai precizat dr. Alis Grasu.
De asemenea, printre cele 645 de urgenţe au fost două accidente rutiere, 87 de persoane care au prezentat suferinţe cardiace şi opt naşteri.