Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a 12 persoane într-un dosar al retrocedării posibil nelegală a peste 5.000 de hectare de pădure din județul Buzău, potrivit știripesurse.ro.
Astfel, printre inculpații pentru care DNA solicită arest preventiv se numără Gheorghe Ceteraș, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, constituire a unui grup infracțional organizat și dare de mită (4 infracțiuni) și Paul Began, un fost prefect al județului Buzău din perioada 2009 – 2012 este pus sub învinuire de luare de mită, abuz în serviciu, instigare la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, spălare de bani, fals intelectual, instigare la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Pentru inculpatul Lefter Alexandru, inspector șef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare Focșani la data comiterii faptei de luare de mită, DNA cere arest la domiciu.
Procurorii i-au trimis în judecată sub control judiciar pe alți 9 inculpați.
Vasile Mihail Cosmin, avocat în Baroul Buzău, este acuzat de complicitate la dare de mită și constituire a unui grup infracțional, Irimia Ion, angajat al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, este învinuit de trafic de influență.
Un judecător din cadrul Judecătoriei Pătârlagele, Toader Neculae, este învinuit de luare de mită și abuz în serviciu.
În stare de libertate se cere urmărirea inculpaților Feraru Ștefan, consilier juridic în cadrul Instituției Prefectului județului Buzău, pentru luare de mită și abuz în serviciu, Buleandră Maria, șef al Serviciului Controlul Legalității, al Aplicării Actelor Normative, Contencios Administrativ, Aplicarea Apostilei și Relații cu Autoritățile Locale, pentru infracțiunea de instigare la infracțiunea continuată de abuz în serviciu (dacă a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit), Panaete Liliana, secretar în cadrul Primăriei comunei Gura Teghii, pentru fals intelectual în formă continuată, uz de fals, abuz în serviciu(dacă a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit) și sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată.
Tot în stare de libertate se cere urmărirea acuzaților Constantin Anton. administratorul unei societăți comerciale, pentru infracțiunea de spălare de bani, Moiseanu Eduard Gabriel, inginer silvic la Ocolul Silvic Siriu, pentru efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale și constituire a unui infracțional organizat.
Poenaru Gheorghe Petre Vlad, administrator al SC Forestiera Ardeleana SRL, este trimis în judecată pentru urmărire în stare de libertate sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În rechizitoriu se arată că procurorii au dispus sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile și imobile care aparțin celor 12 inculpați, iar instanței judecătorești i s-a cerut instituirea aceleiași măsuri asupra terenului și confiscarea unor sume de bani, după cum urmează:
– 1 milion de euro (echivalentul BNR în lei la data executării) de la Irimia Ion;
– 1 milion de euro (echivalentul BNR în lei la data executării) de la Beganu Paul;
– 250.000 euro (echivalentul BNR în lei la data executării) de la Toader Neculae;
– 15.000 euro (echivalentul BNR în lei la data executării) de la Lefter Alexandru;
– 23.000 euro (echivalentul BNR în lei la data executării) de la Feraru Ștefan.
Pentru crearea rechizitorului, procurorii au beneficiat de sprijinul membrilor Serviciului Român de Informații.