Zsolt Torok, alpinistul care a fost prins pe muntele Everest în urma cutremurului din Nepal, a vorbit despre tabăra de bază de la poalele muntelui, care, spune el, arăta ca un câmp de lupă după seism.
Alpinistul a fost şocat când a aflat că bunul său prieten, producatorul american de film, Tom Taplin şi-a pierdut viaţa în urma tragediei.
Zsolt Torok a revenit în ţară săptămâna aceasta iar primul drum l-a făcut la Ploieşti la prietenul său Ilie Marinescu, românul care a plecat din Nepal cu doar câteva momente înaintea dezastrului.
„Noi am ajuns în tabăra de bază cu mare întârziere după ce a trecut deja avalanșa și sincer primul lucru ce am văzut, am aterizat în tabăra de Baya cu elicopterul și am rămas efectiv fără cuvinte, cu gura căscată. Am trecut prin tabăra de bază ca printr-un câmp de luptă, deci efectiv totul era distrus. Nu aveam niciun gând ce pot să fac. Mă gândeam de fapt să-mi caut lucrurile. Mă uitam după obiectele mele”, a spus alpinistul.
Alpinistul Zsolt Torok a povestit cu ochii în lacrimi că cel mai greu i-a fost atunci când a aflat că bunul său prieten, Tom Taplin, producatorul american de film, şi-a pierdut viaţa. Acesta din urmă pregătea un film cu istoria taberei de la baza muntelui.
„Eu am aflat de Tom în momentul în care, după foarte multe încercări, în sfârșit mi-a răpuns cineva prin stație. Am dat pe stație unde sunt și am aflat că vom coborî în tabara unu și Leo, cineva din expediția noastră, chinez născut în America mi-a povestit că a murit Tom. Nu mi-a venit să cred”, a povestit Torok.
Zsolt a plecat în expediție la începutul lunii și urma să cucerească Everestul.
Alpinistul a declarat că va fi cea mai dificilă expedițe, pentru că temperaturile pot ajunge şi la minus 40 de grade.
Cu toate acestea, alpinistul arădean a fost atacat pe facebook de maghiari, care s-au revoltat că acesta se declară român și că dorește să ducă steagul României și nu al Ungariei pe Everest. (Detalii AICI)
În această vară alpinistul Zsolt Torok vrea să cucerească vârful Lenin, din Kîrgîzstan, apoi să ajungă din nou în Alpi. Nu vrea să renunţe însă la marea sa dorinţă de a se întoarce într-o zi pe Everest.