Nicu Alifantis, motiv de demisie pentru un preparator UNATC: "Am fost obligată să-mi cer scuze față de un student <cu notorietate> pe care l-am prins copiind la examenul din vară și pe care nu-l văzusem la seminar tot anul școlar"

În contextul demisiilor în lanț de la UNATC, o fostă profesoară scria ieri pe pagina personală de Facebook că „nu e prima dată când se întâmplă linșări ale cadrelor didactice care nu au fost recunoscătoare breslei și au îndrăznit să semnaleze neregularități din interior sau au deranjat prin nesupunere”.

Femeia scrie că în urmă cu cinci ani și-a dat „demisia din poziția de preparator la UNATC”, iar în această perioadă, acel moment pare „amuzant și suprareal în toată absurditatea lui, însă pentru mine a fost trist și traumatizant la acel moment”.

Ceea ce a condus la demisia femeii a fost faptul că „am fost obligată să-mi cer scuze față de un student pe care l-am prins copiind la examenul din vară și pe care nu-l văzusem la seminar tot anul școlar. Scuzele trebuiau să vină pe motiv că l-am jignit confiscându-i copiuțele. E vorba de muzicianul Nicu Alifantis, pe atunci student în anul al doilea la secția de Teatrologie a Facultății de Teatru – bărbat, vârstă respectabilă, artist celebru și colaborator artistic al (pe atunci) rectorului Gelu Colceag – pe scurt, cineva cu mult mai multă putere și credibilitate în sistemul de valori UNATC decât o fată de 25 de ani, aflată în cea mai de jos poziție a lanțului trofic acadamic,

Am fost întrebată de către șefa de catedră, la momentul respectiv, cum de îmi permit să fac așa ceva la vârsta și poziția mea. În procesul de acuzare nu mi s-a dat nicio secundă dreptul să spun cum s-a desfășurat totul din perspectiva mea și cum văd eu lucrurile. Concluzia a fost că am jignit un om important și trebuia să-mi cer, din perspectiva vârstei și a poziției nesemnificative pe care o ocupam, scuze. La câteva zile după, mi-am dat demisia. N-am suferit niciun moment la plecare, având în vedere condițiile de lucru care mi se ofereau – de a face parte și de a suferi abuzurile unei clici ageiste, sexiste și nepotiste (ulterior dovedită a fi antisemită, și homofobă și,și..). Ce m-a făcut să sufăr însă la momentul respectiv a fost că m-am simțit foarte singură. Colegii tineri îmi spuneau, aproape unanim, , iar posibilitatea de a face publice lucruri de genul ăsta era pe atunci limitată. Nimic nu m-a mai făcut să îmi doresc să continuu să profesez în această instituție”.