Eveniment
Mihaela Borcea, fosta soție a lui Cristi Borcea, aflat în închisoare fiind acuzat în Dosarul Transferurilor, a fost chemată la DNA Timișoara.
Procurorii anticorupție au audiat-o în legătură cu actualul iubit, primarul din Zabrani, Marian Toader, arestat la domiciliu într-un dosar de corupție, dorind să afle dacă aceasta este implicată în afacerile edilului.
„Nu sunt vinovată de nimic, nu am făcut nimic. Am dat declarații în calitate de martor, a spus Mihaela Borcea, scrie opiniatimisoarei.ro.
Primarul comunei Zăbrani și trei oameni de afaceri sunt cercetați într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Prejudiciul ajunge la circa 3 milioane de euro. (Detalii AICI)