Un angajat al APIA Satu Mare a fost găsit mort la birou, după ce a suferit un infarct, informează B1 TV. Deși au reacţionat prompt, medicii nu i-au mai putut salva viața. Colegii bărbatului au rămas șocați în urma tragediei. Spun despre acesta că era un angajat model, care rămânea de multe ori peste program. Și tot din cauza serviciului, amânase de multe ori să-şi trateze problemele cardiace.
Bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost găsit decedat în biroul său, după ce a suferit un infarct. Avea probleme cardiace însă amânase de mai multe ori să meargă la tratament, din cauza serviciului. Colegii bărbatului spun despre acesta că era un angajat model la APIA SATU Mare. Venea la serviciu înaintea începerii programului şi stătea de multe ori peste 12 ore la birou.
”La 8 fără 20 am intrat la dânsul în birou să-i duc niște acte și în momentul acela, deci cu o secundă înainte a intrat un alt coleg, domnul, nu mai știu cum îl cheamă, Jean, și el a strigat Petrică și atunci m-am întors, m-am dus la cealaltă masă să pun actele și era deja căzut jos”, a declarat o angajată APIA Satu Mare.
”Un angajat model aș putea să spun, un consilier care era foarte conștiincios, asta este și motivul pentru care în dimineața aceasta a ajuns la serviciu mai devreme, noi programul îl începem la ora opt, dar dânsul și-a programat ceva fermieri de la 7 jumătate. Situația este oricum destul de dureroasă, pentru colegi, pentru ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Gabriel Leș, director APIA Satu Mare.
Bărbatul a fost găsit decedat la birou într-o perioadă în care angajatii APIA Satu Mare au mult de lucru, pentru că sunt depuse dosarele pentru subvenţii.