O zi fără maşini la Sibiu: Profesorii și studenții de la Universitatea "Lucian Blaga" au demarat campania "Iubim Sibiul. Să-l lăsăm să respire!"

O zi fără maşini la Sibiu: Profesorii și studenții de la Universitatea "Lucian Blaga" au demarat campania "Iubim Sibiul. Să-l lăsăm să respire!"
Foto: digi24

Mașinile au fost interzise vineri la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, toți cei care au avut treabă în clădiri au mers cu bicicleta sau pe jos, susținând astfel campania „Iubim Sibiul. Să-l lăsăm să respire!”, lansată de profesorii și studenții sibieni, scrie Digi 24.

Campania are ca scop promovarea mișcării și protejarea mediului.

Ioan Bondrea, rectorul Universității din Sibiu a dat un exemplu sibienilor, lăsând mașina în garaj și mergând la muncă cu trotineta electrică și îmbrăcat în costum şi cu cravată, chiar dacă viteza nu a depăşit 24 de kilometri pe oră.

„A fost chiar o plăcere. Spre surprinderea mea, pietonii pe care i-am întâlnit nu s-au uitat foarte lung la mine, aşa că lucrurile au decurs bine”, spune Ioan Bondrea.

„Am ajuns de acasă până aici în 10 minute. Cu mașina îmi lua mult mai mult”, spune Daniela Trocan, angajată a rectoratului.

„E foarte plăcut, te deplasezi uşor. Ar trebui mai mulţi să adopte varianta asta cu bicicleta sau chiar pe jos”, e de părere Dorin Cismaru, profesor la universitate.
Studenții universității au urmat și ei exemplu și au lăsat mașinile acasa, alegând să circule cu bicicleta.

„E mai bine să nu mai fie aşa aglomeraţie. Dacă merge mai multă lume cu bicicleta, o să se mişte tot oraşul mai bine un pic”, spune un student.

La Sibiu sunt amenajate piste pentru biciclete pe o distanţă de 80 de kilometri.

Tags: