Rezultatele la Evaluarea Națională vor fi afișate joi. Cum se pot depune contestațiile

Rezultatele la Evaluarea Națională vor fi afișate joi. Cum se pot depune contestațiile
Sursa foto: Pixabay

Rezultatele de la Evaluarea Națională vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00. Notele și mediile elevilor vor fi afișate la avizierul școlilor și pe evaluare.edu.ro.

Rezultatele la Evaluarea Națională, publicate anonomizat

Rezultatele se vor comunicat anonimizat, pentru a fi respectat Regulamentul general privind protecția datelor personale.

Mai precis, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele candidaților și care au fost distribuite acestora la prima probă susținută.

Cum se pot depune contestații la Evaluarea Națională

Contestațiile pot fi depuse pe 23 iunie, de la 16.00 la 19.00, și pe 24 iunie, de la 08.00 la 12.00. Ele pot fi transmise și prin mijloace electronice.

Cei care doresc să depună o contestație trebuie să completeze o declarație-tip în care să menționeze că au luat cunoștință că nota acordată după contestație poate fi mai mare sau mai mică decât cea inițială.

În cazul minorilor, contestațiile trebuie semnate de părinți sau aparținătorii legali.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie.