De ce este John Grisham un autor atât de popular? Iată doar câteva dintre bestseller-urile autorului

De ce este John Grisham un autor atât de popular? Iată doar câteva dintre bestseller-urile autorului
Sursa foto: https://unsplash.com/photos/1MHU3zpTvro

Unul dintre cei mai iubiți autori ai genului thriller este John Grisham. Cărțile sale prezintă multe elemente juridice sau sunt bazate pe diverse procese, deoarece autorul însuși este avocat. În continuare, îți prezentăm câteva dintre cele mai îndrăgite cărți ale sale, pe care le poți comanda de pe BOOKZONE.

Cazul Pelican

 

Această carte este mai cunoscută datorită filmului cu același nume, în care a fost ecranizată, film din anul 1993, cu Julia Roberts, Denzel Washington, Darby Shaw și mulți alți actori foarte îndrăgiți. Chiar și astăzi, cartea continua să se vândă, având în vedere că subiectul acesteia este unul care se poate repeta oricând în viața reală. Cartea prezintă situația limită în care se regăsește o studentă care descoperă că autorul moral și mobilul unei duble crime sunt în strânsă legătură cu interese politice și financiare. Din cauza descoperirii sale, viața îi este pusă în pericol, însă își dorește să prezinte dovezile găsite. Are drept aliat un reporter, însă amândoi trebuie să găsească o cale pentru a supraviețui.

 

Firma

Așa cum menționam la început, în toate cărțile scrise de John Grisham vei descoperi povești în care sunt implicați și avocați. Cartea prezintă povestea lui Mitch Mcdeere, cel mai bun student al facultății de drept de la Harvard. Acesta primește o propunere care cu greu poate fi refuzată, din partea unei firme de avocatură din Memphis. Își dă seama curând că oferta era prea frumoasă pentru a fi adevărată și se găsește implicat în probleme serioase, care au legătură cu mafia și afaceri murdare. Acum, Mitch are nu doar mafia pe urmele sale, ci și FBI-ul și încearcă să scape cu bine. Va reuși?

 

Uragan pe Insula Camino

 

Acțiunea este plasată pe Insula Camino din Florida. Un uragan se îndreaptă spre micul paradis verde, iar guvernatorul a ordonat evacuarea obligatorie a insulei. Cu toate că majoritatea locuitorilor au plecat, au mai rămas câțiva care nu au vrut să își părăsească locuințele. Printre aceștia se află și Bruce Cable, proprietarul unei librării, care se va găsi curând într-o situație dificilă. După ce uraganul devastează totul, descoperă că printre victime se află și un prieten de-al său, Nelson Kerr. Numai că sunt anumite dovezi care nu îi dau pace lui Bruce și care îl fac să se gândească la faptul că Nelson a fost ucis de o persoană, nu de uragan. Dacă vrei să afli ce s-a întâmplat, comandă Uragan pe Insula Camino de la Bookzone.

Și vine vremea îndurării

Este considerat unul dintre cele mai bune 3 romane ale autorului. Avocatul Jake Brigance este numit din oficiu pentru a-l apăra pe Drew Gambel, un adolescent timid, acuzat de uciderea unui deputat local. Locuitorii micului oraș doresc condamnarea rapidă a băiatului, însă Jake își dă seama că lucrurile nu sunt atât de ușoare și vrea să îl scape pe Drew de la moarte și să îi reabiliteze numele, cu toate că își va risca siguranța familiei și cariera.

Dacă ți-au plăcut aceste cărți, nu uita că le poți comanda de la BOOKZONE, la un preț special.

Ultima oră
11:17 - Damen Galați, refuzată pentru o ofertă cu sute de milioane mai scumpă. Statul ajunge să plătească aproape dublu pentru navele de război
11:15 - Și-a schimbat Nicușor Dan retorica față de UE? Cum explică discursul controversat de Ziua Europei „Dacă ne uităm la Europa ca la o icoană, nu o să ajungem nicăieri” (VIDEO)
11:14 - Fostul șef NATO avertizează asupra „disoluției” alianței. Rasmussen propune o nouă structură de apărare europeană
11:05 - Nicușor Dan anunță că va chema AUR la consultările de la Cotroceni. Răspunsul său, întrebat care e diferența între PSD și AUR (VIDEO)
10:44 - „Războiul șezlongurilor” din vacanțe se intensifică. Hotelurile schimbă regulile după un proces câștigat de un turist
10:38 - Domeniile Săftica: saloane de nunți elegante aproape de București
10:31 - Să fie un semn al distanțării de UE? De ce tot folosește Nicușor Dan termenul „pro-occidental” și nu „pro-european”: Asta e formula corectă pe care o voi utiliza în continuare” (VIDEO)
10:30 - Nicușor Dan, despre formarea noului guvern: Nu vom face experimente. Exclud anticipatele / Când au loc consultările oficiale cu partidele la Cotroceni (VIDEO)
10:28 - Anunț îngrijorător. Tot mai mulți tineri din Generația Z cer sfaturi de viață de la ChatGPT. Decizii importante, controlate de Inteligența Artificială
10:17 - Franța își întărește securitatea după o alertă teroristă la Paris. Un muzeu și comunitatea evreiască ar fi fost vizate