Purtătoarea de cuvânt a UDMR a fost contactată de Ioana Constantin, în ediția de vineri a emisiunii „Politica Zilei”, pe B1 TV, însă a refuzat dialogul și a închis de două ori în direct.
Ioana Constantin a încercat să îi ofere șansa de a da explicații despre poziția controversată a UDMR în ceea ce privește discursul rasist și anti-european pe care l-a susținut premierul ungar Viktor Orban în România, la Băile Tușnad, dar și de a exprima poziția partidului în ceea ce privește partida amicală de fotbal dintre Ungaria U18 și „selecționata” similară a așa-zisului ținut secuiesc.
Contacată în direct, purtătoarea de cuvânt a UDMR a răspuns și a închis.
„Ne-a și închis doamna!? Doamna purtător de cuvânt de la UDMR a și închis! A răspuns și a închis! De ce, doamnă nu vreți să vorbiți cu noi? Uitați, pot să fiu și mai calmă de atât. Vreau să vă întreb ce părere aveți despre meciul acesta de s-a jucat, cu «naționala» ținutului secuiesc”, a fost reacția Ioanei Constantin.
Purtătoarea de cuvânt a UDMR a fost sunată din nou și a făcut un gest similar.
„Să vedem, poate răspunde doamna purtător de cuvânt de la UDMR. Poate ne spune de ce cetățenii români au fost făcuți drogați”, a continuat Ioana Constantin.
„Alo?”, a răspuns purtătoarea de cuvânt a UDMR
„Bună ziua, doamnă! Sunt Ioana Constantin, sunteți în direct pe B1 TV. Am văzut declarațiile pe care le-a dat UDMR…”, i-a spus realizatoarea emisiunii, moment în care purtătoarea de cuvânt a UDMR a închis din nou.
Ioana Constantin a comentat episodul și pe Facebook.
„La UDMR, sunt ceva probleme cu telefonia. Purtătoarea de cuvânt a UDMR ne-a închis de 2 ori în direct. Cred că am speriat-o cu Constituția. Apoi ne-a lăsat un mesaj prin care ne spune că declarațiile lui Orban sunt scoase din context. Și meciul cu «Ținutul Secuiesc» o fi scos tot din context?!”, a scris ea, pe Facebook.