La începutul acestei luni s-a încheiat recenzarea populației de pe teritoriul României, iar la prima vedere unele cifre atrag suspiciuni. Însă, adevărul stă ascuns în spatele unor strategii bine puse la punct, toate în avantajul primăriilor și angajaților.
Date neașteptate au apărut în mai multe comune din județul Gorj care au înregistrat creșteri spectaculoase în ceea ce privește numărul de locuitori, deși o bună parte dintre cei recenzați nu mai au domiciliul în zonele vizate. Cum s-a ajuns aici a explicat unul dintre primari, afirmând că obiectivul acestei „mișcări” a reprezentat dorința de a nu retrograda localitatea respectivă, notează adevărul.ro.
La Evidența Populației figurează un anumit număr de locuitori, însă când vine vorba de numărul persoanelor recenzate acesta este mult mai mare.
„Scopul nostru a fost să rămânem localitate de gradul II”, a explicat pe scurt primarul unei comune în care s-a produs acest fenomen.
„Dacă Teleşti avea estimată o populaţie de 2.356, au fost recenzaţi 3.071 de oameni. De asemenea, la Bolboşi, de la 2.684 au fost recenzați 3.400. În continuare, la Mătăsari era o estimare de 4.200 de persoane, s-a ajuns să se recenzeze 5.200. O creştere semnificativă este şi la Roşia de Amaradia, de la 2.600 la 3.100. Hurezani a înregistrat o creştere de la 1.400 la 1.600. La Dăneşti, de la 3.900 la 4.700“, a spus prefectul judeţului Gorj, Marcel Iacobescu, la o emisiune de la Radio Accent.
Acesta a adăugat că diferențele rezultă din faptul că multe persoane au ieșit la pensie și au luat decizia să plece din respectivele locuri, fără însă ca să își facă și mutație.
„Sunt foarte mulţi care şi-au luat câte un loc de casă pe lângă oraş, în comunele învecinate şi s-au mutat cu totul acolo“, a adăugat prefectul de Gorj.
Roșia de Amaradia, comuna situată la granița dintre Gorj și Vâlcea, este cu mult mai pustie decât în urmă cu câțiva ani, dar, chiar și așa, numărul locuitorilor recenzaţi este mai mare cu 500 faţă de al celor care figurează cu domiciliul în comună, mai notează sursa citată.
Primarul Liviu Cotojman a explicat cum este posibil așa ceva, în ciuda faptului că mulți locuitori au plecat din zonă.
„Am avut o populaţie de 3.628. Cu alunecările de teren s-au mai mutat la Cojani şi la Câmpu Mare. Scopul nostru era să avem tot peste 3.000, ca să rămânem localitate de gradul II. De asta ne-am luptat şi noi cu echipa primăriei şi cu recenzorii. Avem peste 3.100 şi asta înseamnă că rămânem comună de gradul II”, a argumentat acesta.
Susține, în plus, că toţi locuitorii luaţi în evidenţă la recensământ au proprietăţi pe raza comunei.
„Se face referire la populaţia de 2.600, care are domiciliu, dar diferenţa o reprezintă cei care au proprietăţi pe raza localităţii, dar au domiciliul în altă parte. În urma recensământului, s-au adunat şi cei cu viză de reşedinţă, mai ales că mulţi oameni au ieşit la pensie şi s-au mutat la ţară”.
Dorința de a se menține localitate de gradul II și de a nu retrograda are la bază interesul primăriilor și angajaților de acolo. În cazul în care localitatea dobândește un grad inferior, numărul de salariaţi de la primărie ar trebui să fie mai mic, iar accesarea de fonduri europene ar fi afectată.
Datele transmise vor fi însă supuse unui amplu proces de verificare, Vasile Păunescu, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj, declarând că situația va fi analizată.
„În câteva cazuri s-a depăşit populaţia după domiciliu. Datele sunt, deocamdată, provizorii. Abia la sfârşitul anului, în decembrie, vor fi aproape definitive. Pot să existe persoane care s-au recenzat şi la locuinţă, şi la domiciliu, dar toate aceste aspecte vor fi verificate. Pot să existe cazuri de acest fel în localităţile unde s-a depăşit cu mult populaţia estimată“, a explicat Păunescu.