Polițiștii au retras din circuit peste 220.000 de euro în bancnote false vândute pe un site de anunţuri din România drept „recuzită”. Totul s-a întâmplat după ce o prostituată a sesizat poliția că unul dintre clienții săi s-a bucurat de serviciile acesteia dar a escrocat-o plătind cu bani falși.
Mergând pe firul celor relatate de femeie, oamenii legii au descoperit o rețea de familie. Astfel, clientul care a înșelat prostituata a ajuns să dea cu subsemnatul la poliție iar de aici anchetatorii au ajuns la sursă, potrivit Antena 3 CNN: afacerea cu bani falși era coordonată din Bihor de o tânără de de 27 ani și de soțul acesteia de 43 ani.
Anchetatorii menționează că cei care cumpărau acele bancnote erau în cunoștință de cauză când decideau să cumpere „șmenul”. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au destructurat o grupare care se ocupa de falsificarea banilor, la percheziţiile făcute la domiciliile suspecţilor, în nouă judeţe, fiind descoperite bancnote contrafăcute reprezentând peste 220.000 de euro, bani falşi în alte valute, inclusiv dolari şi forinţi, dar şi instrumente folosite la falsificarea banilor.
Din probatoriul administrat, a rezultat că o parte din membrii grupării s-ar fi ocupat de activitatea de contrafacere a bancnotelor, deţinând în acest sens mai multe instrumente necesare realizării acestei activităţi. Ulterior, pachetele cu bani ar fi fost expediate prin intermediul unei societăţi de coletărie către alţi membrii ai grupării, de pe teritoriul României, aceştia ocupându-se de punerea lor în circulaţie, transmite, marţi, Poliţia Română.
Luni, poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate Ploieşti, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, au făcut 17 percheziţii domiciliare în judeţele Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Prahova, Timiş şi Vâlcea.
„În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate obiecte ce ar fi fost utilizate la contrafacerea bancnotelor, respectiv două imprimante, folii din plastic, coli de hârtie, tonere şi următoarele bancnote contrafăcute: 222.360 de euro în bancnote de 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 de euro, 540 de USD în bancnote de 20 de USD, 1.650 de lei în bancnote de 50 şi 100 de lei, 1.161.000 de forinţi în bancnote de 10.000 şi 20.000 de forinţi”, precizează autorităţile judiciare.