Parchetul Oradea a primit o plângere de la un bărbat care a fost înşelat de o prostituată. Femeia i-a luat banii fără să își respecte partea promisă.
Potrivit bărbatului, s-a întâlnit cu tânăra în vârstă de 23 ani pe site-ul de dating sugardaters.ro. „Adela”, pe numele acesteia de pe site, se identifică ca fiind o „sugar baby” ce vrea să fie „răsfăţată”.
În urma mai multor discuții Adela a propus „o relație cu un ajutor financiar în urma unor plăceri”, iar bărbatul a fost de acord.„Păi într-un regim hotelier, 200 euro”, mai exact, femeia a cerut 200 de euro pentru prestația ei.
Cei s-au întâlnit pe 23 octombrie,la ora 16.00, în apartamentul plătit de orădean. „Am avut diverse discuții despre așteptările fiecăruia dintre noi legate de întâlnire la un pahar de vin și o țigară, atât în sufragerie cât și pe balcon”, potrivit plângerii orădeanului către procurori.
„I-am numărat suma de 1.000 lei și i-am spus că o să-i înmânez la finalul întâlnirii, așa cum ne-am înțeles. După aceea, ea a propus să mergem la duș pe rând, prima dată eu și după aceea ea. Am lăsat la vedere portofelul meu pe masa din sufragerie”, este notat în document.
Bărbatul și-a povestit ghinionul pe site-ul nimfomane.com, unde alţi doi bărbați i-au împărtășit experiența cu aceeaşi tânără şi într-un mod similar, iar unul dintre ei a făcut publică identitatea reală a tinerei.
La sfârşitul săptămânii trecute, fata a fost dată pe mâna procurorilor de către bărbat. Adela a fost acuzată de înşelăciune, iar plângerea a cuprins fotografii cu fata şi datele ei personale.