Inspectoratul Școlar Județean Gorj a demarat o anchetă la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, după ce un profesor de educație fizică și sport a simulat că-i taie degetul unui elev în vârstă de 8 ani, relatează libertatea.ro.
Potrivit cadrului didactic, ar fi încercat să-i aplice o corecție copilului, după ce acesta i-a arătat unui coleg un semn obscen.
Totul s-a petrecut la ora de educație fizică, când doi copii și-ar fi arătat semne obscene. Unul dintre ei a fost luat de profesor și dus într-o încăpere din școală. După ce a scos o foarfecă metalică dintr-o cutie, dascălul ar fi simulat că îi taie degetul elevului din clasa a II-a.
Afectat fiind de cele întâmplate, părinții susțin că băiețelul tremura și suspina după ce a terminat cursurile.
„Putea să-l pedepsească în alt mod. Să-l pună să alerge câteva ture în plus, să-și ceară scuze celuilalt copilaș, orice altceva, dar nu să simuleze că-i taie degetul. Era foarte speriat! E inadmisibil un asemenea comportament”, a declarat tatăl copilului, potrivit sursei citate.
Inspectorul general Marcela Mrejeru a declarat că va fi efectuată o anchetă în școală pentru a fi lămurită situația. Mai mult, ISJ Gorj a dispus ca băiețelul să fie consiliat psihologic, iar profesorul va fi cercetat disciplinar.
„Am luat legătura cu profesorul, iar dumnealui susține că totul a fost în spirit de joacă și lucrurile nu s-au petrecut la modul în care au fost prezentate de tatăl băiețelului. Mi-a spus că au fost doi copii, care și-ar fi arătat semne obscene, iar dumnealui a vrut să-i arate celui care ar fi început ce poți să pățești dacă faci astfel de gesturi”, a declarat Vasile Udroiu, directorul Școlii gimnaziale Alexandru Ștefulescu.
„O să discut și cu psihologul școlar și cu învățătoarea de la clasă și sperăm să rezolvăm această problemă, pentru că nu este ok, pentru binele băiatului. În orice caz, am informat-o pe doamna inspector general despre acest incident”, a mai adăugat acesta.