O grenadă defensivă și muniție din Primul Război Mondial au fost descoperite de un bărbat cu ajutorul unui detector de metale, într-o pădure din localitatea Sălătrucu, din județul Argeș. La fața locului au intervenit pirotehniștii de la ISU Argeș.
Echipajul pirotehnic al ISU Argeș și un echipaj de poliție au intervenit duminică după-amiază într-o pădure din localitatea Sălătrucu pentru cercetarea, identificarea, ridicarea și transportul în vederea depozitării și distrugerii ulterioare a unei grenade defensive, a 24 de cartușe de calibrul 7.92 mm și a patru tuburi de cartușe de aceeași mărime, cu proveniența din Primul Război Mondial.
Pirotehniștii precizează că muniția neexplodată este foarte periculoasă. Cei care o descoperă trebuie să nu atingă aceste elemente să nu le lovească sau miște din locul în care au fost găsite și să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi.
„Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervină în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente”, este sfatul ISU.