În județul Dâmbovița au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Se pare că mai multe persoane ar fi furat un seif dintr-o locuință din Sectorul 6 din București care conținea suma de 500.000 de euro.
„Pe data de 3 noiembrie 2022, poliţiştii Secţiei 25 au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-un apartament din Sectorul 6, de unde ar fi sustras un seif ce conţinea aproximativ 500.000 de euro.
În urma percheziţiilor au fost identificate două persoane bănuite de săvârşirea faptei, urmând ca acestea să fie conduse la audieri în vederea dispunerii măsurilor legale”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) potrivit Agerpres.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.