Cutremur în această dimineață, în Vrancea. Ce intensitate a avut și în ce orașe a fost resimțit

Cutremur în această dimineață, în Vrancea. Ce intensitate a avut și în ce orașe a fost resimțit
Sursă Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un nou cutremur cu magnitudine 3,4 a avut loc miercuri dimineață, 12 aprilie, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, notează Agerpres.

Cutremur miercuri dimineață în Vrancea

Seismul s-a produs la ora 07:16, la adâncimea de 76 de kilometri şi s-a înregistrat în apropierea următoarelor oraşe: 42 km vest de Focşani, 68 km est de Sfântu-Gheorghe, 71 km nord de Buzău, 82 km est de Braşov, 89 km sud de Bacău, 93 km sud-vest de Bârlad.

De la începutul lunii aprilie, în zona seismică Vrancea au avut loc opt cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,7 şi 3,3 pe Richter, iar în zona Olteniei, în judeţul Gorj, s-au produs cinci cutremure cu magnitudini între 2 şi 2,7.

Cel mai puternic cutremur din țara noastră din acest an s-a produs pe 14 februarie, în județul Gorj, cu o magnitudine de 5,7, la o adâncime de 6,3 kilometri.