Joia Mare este ziua în care în cele mai multe case s-au fost vopsit ouă – una dintre cele mai importante tradiții de Paște. De-a lungul timpului, s-au descoperit mai multe trucuri prin care se poate afla dacă un ou de Paște este proaspăt sau vechi, însă care s-a dovedit a fi cel mai util?
Experții în industria alimentară recomandă ca ouăle să fie luate din frigider și să nu fie mai vechi de șapte zile.
„Termenul pe care îl recomandăm este de șapte zile, în condițiile în care ouăle sunt păstrate la frigider. Dar, dacă ouăle sunt cumva fisurate, este recomandat ca maxim în 3 zile să fie consumate”, potrivit specialiștilor, informează stirileprotv.ro.
Dacă aveți dubii în privința vechimii, aplicați testul apei. Pentru asta, se aşează oul într-un vas cu apă rece. Dacă acesta va sta pe fundul paharului, atunci este proaspăt, dacă este vechi va pluti. De preferat ar fi să aflați cât de proaspete sunt ouăle înainte de a le vopsi.
Important de menționat este să nu păstrați ouăle la căldură, deoarece pot dezvolta bacterii, mai transmit experții în industria alimentară. De asemenea, nu sunt recomandate cele crăpate, pătate de vopsea sau din care se aude un zgomot de apă, atunci când le agitați.
De altfel, atunci când mergeți la magazin să cumpărați ouă pentru vopsit de Paști, fiți atenți la data de valabilitate, la condițiile în care sunt păstrate sau la marcaj. Dacă acesta lipsește, trebuie să le evitați, la fel și ouăle care sunt crăpate. Medicii au descoperit că cele stricate ne pot contamina cu Salmonella, scrie fanatik.ro.
„Pentru a reduce riscul să contactati bacteria Salmonella, verificați cutia pe care urmează să o cumpărați pentru a va asigura ca ouale nu au depasit perioada de valabilitate si nu cumparati o cutie care contine oua crăpate sau murdare.
Unele magazine au spre vanzare oua pasteurizate. Acest lucru înseamna ca ouale au fost trecute printr-un proces de încalzire la o anumita temperatura, îndeajuns sa omoare bacteriile dar nu suficient sa fiarba oul. Ouăle pasteurizate sunt de obicei, etichetate ca atare”, potrivit sfatulmedicului.ro