Eveniment
Bibliotecile a două comune din Vâlcea au fost dotate, gratuit, cu calculatoare conectate la internet din partea fundației lui Bill Gates, însă din cauză că nu le-au folosit suficient vor rămâne fără ele.
Computerele vor fi redistribuite în alte comune.
Comuna Făurești a primit în urmă cu doi ani calculatoare care valorau 2.500 euro, dar din primăvara acestui an nu au mai fost utilizate pentru că bibliotecara a ieșit la pensie, iar instituția a fost, totodată, închisă, scrie digi24.ro.
Într-o altă comună, primăria nu își permite să angajeze un bibliotecar și, iarăși, calculatoarele au rămas neatinse.
Potrivit contractului, computerele ar fi trebuit utilizate cel puțin 40 de ore pe săptămână.