Marcel Ciolacu: Măsurile anunțate de Cătălin Predoiu nu sunt suficiente. Este nevoie și de un efort masiv de destructurare a rețelelor de trafic de droguri. Aștept de la Poliție să lupte mult mai eficient cu dealerii!

Marcel Ciolacu: Măsurile anunțate de Cătălin Predoiu nu sunt suficiente. Este nevoie și de un efort masiv de destructurare a rețelelor de trafic de droguri. Aștept de la Poliție să lupte mult mai eficient cu dealerii!
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu consideră că măsurile anunțate de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, „nu sunt suficiente” și este nevoie „și de un efort masiv de destructurare a rețelelor de trafic de droguri”

Ce a spus Marcel Ciolacu despre măsurile antidrog pe care le-a anunțat Cătălin Predoiu

Premierul susține că măsurile propuse de ministru „sunt un pas înainte pe un traseu corect, dar nu sunt suficiente”.

„Măsurile de combatere a consumului de droguri, anunțate ieri de ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, sunt un pas înainte pe un traseu corect, dar nu sunt suficiente! Este nevoie, în paralel cu testarea anti-drog în școli sau de confiscarea mașinii celui prins drogat la volan, și de un efort masiv de destructurare a rețelelor de trafic cu droguri”, a scris Marcel Ciolacu, marți, pe Facebook.

El a îndemnat Poliția „să lupte mult mai eficient” împotriva dealerilor de droguri.

„Aștept de la Poliție să lupte mult mai eficient cu dealerii de droguri! Vreau să văd toate efectivele disponibile în stradă, pe urmele tuturor acelor nemernici care fac averi provocând adevărate tragedii în familiile românilor!”, a adăugat Marcel Ciolacu.

„Cred că Poliția Română are o uriașă datorie în fața societății în această privință. Românii trebuie să vadă repede o schimbare profundă și susținută de atitudine din partea statului și de rezultate concrete. Pentru că asta înseamnă sute și mii de vieți protejate în fiecare zi!”, a mai declarat premierul.