Doi turişti, în vârstă de 13 şi 23 de ani, dintr-un grup de 60 cazaţi la o pensiune din localitatea Suceviţa au ajuns la spital cu gastroenterită.
Potrivit directorului medical al Spitalului Municipal Rădăuţi, Liviu Dubei, două persoane, între care un copil, au ajuns, în seara zilei de 26 decembrie, la Compartimentul de Primire a Urgenţelor cu greţuri şi vărsături, transmite mediafax.
El a precizat că pacienţii au fost consultaţi de un medic de la Secţia de Boli infecţioase, fără să fie identificate probleme deosebite, ei fiind externaţi duminică dimineaţă.
Persoanele care au ajuns la spital sunt din judeţele Constanţa şi Vrancea.
Inspectori de la Serviciul de control în sănătate publică din cadrul DSP au recoltat, duminică dimineaţă, probe de apă şi alimente care urmează să fie analizate pentru a se stabili dacă sunt corespunzătoare, precizând că rezultatele analizelor vor fi cunoscute după 72 de ore.