Deputatul Nicolae Păun, audiat la DNA în dosarul lui Mădălin Voicu

Deputatul Nicolae Păun, audiat la DNA în dosarul lui Mădălin Voicu

Deputatul Nicolae Păun este audiat luni de procurorii DNA în dosarul în care Camera Deputaților a încuviințat reținerea parlamentarului.

Decizia privind încuviințarea arestării preventive va fi luată pe 24 februarie, notează Mediafax.

La ședința privind încuviințarea reținerii au fost înreigstrați 178 de deputați, cvorumul regulamentar fiind de 191.

Păun este președintele Asociației Partida Romilor Pro Europa. Deputatul e acuzat de „folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată”.

Potrivit procurorilor, dosarul vizează nereguli în derularea unui proiect cu fonduri europene derulat în perioada 2010 – 2013.

În același dosar este implicat și dirijorul Mădălin Voicu.